Cercetare si Dezvoltare

 

  

Fresenius Medical Care Romania include un valoros Departament R&D care desfăşoară o activitate complexă de dezvoltare de software medical. Dezvoltarea de aplicaţii software medicale se bazează pe utilizarea unor tehnologii software şi IT de ultimă oră, a unor medii de dezvoltare avansate, a unor instrumente software perfecţionate, dar şi pe cunoştinţe legate de practica din domeniul dializei, de produsele şi serviciile de dializă oferite de compania Fresenius Medical Care GmbH, de normele CE pentru produsele medicale. Dezvoltarea de software medical are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu insuficienţă renală, prin optimizarea terapiei bazată pe generarea unor prescripţii individualizate de dializă, cu grad înalt de configurare şi adaptare la necesităţile fiecărui pacient.

Departamentul R&D dezvoltă două produse software, unul in domeniul dializei peritoneale – aplicaţia PatientOnLine şi celălalt in domeniul hemodializei – aplicaţia Therapy Monitor. Ambele produse reprezintă software de aplicaţie şi ambele produse sunt certificate CE ca dispozitive medicale.

Cele două produse software sunt dezvoltate integral de către Departamentul R&D al FME RO, care desfăsoară toate activităţile de cercetare, implementare şi testare,  creare a manualelor de utilizare şi de service, de training cu utilizatori din întreaga lume, de documentare CE a acestor produse, oferind şi suportul tehnic de nivel avansat pentru utilizatorii celor două sisteme software precum şi pentru personalul tehnic care le deserveşte.

Aplicaţiile software dezvoltate de Departamentul R&D sunt produse Fresenius care se distribuie în întreaga lume, inclusiv în Asia, pe continentul American şi în toată Europa. Ambele produse software sunt traduse în mai multe limbi: 22 în cazul PatientOnLine, inclusiv în limba Japoneză, Chineză şi Rusă, şi 15 în cazul Therapy Monitor. Aceste două produse software sunt compatibile cu întreaga gama de echipamente şi accesorii Fresenius în domeniul dializei peritoneale – sisteme, pungi de soluţie, catetere şi extensii, precum şi în domeniul hemodializei – maşini de hemodializă şi sisteme de terapie pentru hemodializă, dializoare şi filtre, soluţii de dializă, linii de sânge, catetere şi fistuline.

Atât produsul software PatientOnLine, cât şi Therapy Monitor sunt aplicaţii în continuă dezvoltare, cu o dinamică semnificativă, care ţine cont atât de cerinţele pieţei, cât şi de evoluţia tehnologiilor şi platformelor software, şi de dezvoltarea gamei de produse Fresenius. Această dinamică se concretizează în numeroasele versiuni ale PatientOnLine şi Therapy Monitor livrate pe piaţă, care au oferit optimizări ale funcţionalităţilor existente dar şi funcţionalităţi noi, avansate, solicitate de piaţă şi de evoluţia domeniului dializei.


  PatientOnLine

PatientOnLine este un manager de terapii de dializă peritoneală, uşor de utilizat, flexibil şi robust. Aplicaţia software furnizează toate mijloacele specifice DPA si DPCA necesare nefrologilor, asistentelor si personalului medical din domeniul dializei pentru a lua cele mai bune decizii in prescrierea tratamentului optim si individualizat pentru fiecare pacient.

Uşor de utilizat şi instalat, cu o interfaţă grafică intuitivă, flexibil şi adaptabil, produsul software PatientOnLine are o multitudine de caracteristici unice, îmbunătăţite şi extinse în permanenţă, care contribuie la o calitate remarcabilă a produsului, oferind:

- adaptabilitate la practica de zi cu zi din spital;

- prescripţii DPA, DPCA şi mixte, individualizate, cu grad înalt de configurare;

- evaluare şi analiză a tratamentelor efectuate cu echipamentele DPA;

- import de date de la BCM;

- o gama larga de teste de adecvanta pentru DP – PFT, PET, Colecţie 24 h;

- modelarea prescripţiior DPCA şi DPA în vederea optimizării calităţii dializei;

- analiză statistică complexă, orientată pe pacient şi pe grupuri de pacienţi, care generează tendinţe, histograme şi corelaţii încrucişate;

- ediţie de tip desktop sau de tip reţea.



Therapy Monitor

Therapy Monitor este un monitor în timp real al şedinţelor de hemodializă din spitale, care asigură integrarea fluxului de activităţi de dializă, prin tansfer de date on-line la şi de la dispozitivele utilizate în mod curent – cântare, maşini de dializă, ionometre etc., precum şi prin interfaţarea cu alte sisteme software de management la nivel de spital, cum ar fi sistemul Euclid.

Produsul software Therapy Monitor asigură automatizarea fluxului de activităţi in centrul de dializă, oferind:

- identificarea pacienţilor prin card-uri electronice;

- înregistrarea greutăţii pacientului pre- şi post-tratament;

- managemetul ultrafiltrării - calculul automat al ţintei de ultrafiltrare, precum şi al ultrafiltrării efective;

- import automat al prescripţiei din Euclid şi download către maşina de dializă;

- vizualizarea în timp real a tuturor sesiunilor de dializă din centru, precum şi a rezultatelor acestora;

- export automat al rezultatelor tratamentului curent către sistemul Euclid;

- import de date de la BCM;

- un protocol tipărit complet al sesiunii de dializă;

- suportul software pentru dataXchange panel – un sistem de dialog implementat direct pe ecranul sistemului de terapie 5008.


 

Servicii



top